Companiile românești „strâng cureaua” și anunță RESTRUCTURĂRI pentru a face față incertitudinilor economice

Companiile românești „strâng cureaua” și anunță RESTRUCTURĂRI pentru a face față incertitudinilor economice
Sursa foto: Profimedia images - Caracter ilustrativ
Publicat: 01/04/2024, 10:57

Perspectivele economice incerte din Europa, notabile deja în Marea Britanie și Germania, au stârnit îngrijorare și în economia românească, unde tot mai multe companii au început să „strângă cureaua” și anunță că își vor restructura activitatea.

Multe dintre companiile mari, în special cele cu operațiuni de export, au decis să își restructureze preventiv afacerile pentru a reduce expunerea la eventuale impacturi financiare negative, conform unei analize realizate de Sierra Quadrant.

„Recesiunea economică este la ordinea zilei, chiar dacă în multe țări este mascată în inflație.

Scăderea vânzărilor în volum este resimțită în toate domeniile de activitate, iar acest fenomen pune presiune mai ales pe companiile mici și mijlocii, multe dintre ele slab capitalizate și dependente de fluxurile financiare obișnuite. Orice pas greșit al unui partener de afaceri poate duce la probleme financiare pe întregul lanț economic”, arată analiza.

Restructurarea preventivă a afacerilor implică, în esență, reducerea expunerii în materie contractuală, de la volumele de marfă pe lanțurile economice la optimizarea investițiilor și a cheltuielilor logistice și operaționale în general.

Pe măsură ce tot mai multe firme se confruntă cu probleme din cauza scăderii vânzărilor, optimizarea relației contractuale poate face diferența între menținerea activității și căderea în capcana blocajului financiar, afirmă experții de la Sierra Quadrant.

Recesiunea economică, tot mai aproape

Recesiunea economică devine tot mai evidențiată, chiar dacă în multe țări este mascată de inflație. Scăderea volumului vânzărilor se resimte în toate domeniile de activitate, exercitând presiuni mai ales asupra companiilor mici și mijlocii, multe dintre acestea fiind slab capitalizate și dependente de fluxurile financiare regulate. Orice pas greșit al unui partener de afaceri poate genera probleme financiare pe întregul lanț economic, conform analizei.

Situația economică în zona euro a stagnat la sfârșitul anului 2023, evitând la limită o recesiune, deoarece creșterea mai puternică din Italia și Spania a compensat declinul din Germania.

În ciuda situației din țările occidentale, inclusiv recesiunea din Marea Britanie și criza economică din Germania, problemele se accentuează și în România.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, economia a înregistrat o scădere în trimestrul IV din 2023, iar dacă această tendință se menține și în primul trimestru din 2024, ar putea fi vorba de o recesiune tehnică.

Economia României va funcționa cu „frâna de mână trasă”

Conform spuselor lui Ovidiu Neacșu, partener coordonator al Sierra Quadrant, „România va funcționa, practic, cu frâna de mână trasă în următorii 2 ani, mai ales în contextul incertitudinii fiscale asociate anului 2025”.

Companiile se confruntă cu dificultăți crescute în acest an, având în vedere creșterea taxelor, inflația continuă și accentuarea scăderii vânzărilor. Din acest motiv, restructurarea afacerilor devine „cuvântul de ordine în mediul de afaceri românesc.

Peste 133.000 de firme au intrat anul trecut în dificultate (16335 de companii și-au suspendat activitatea, 39.031 au fost dizolvate, 71.241 au fost radiate iar 6650 au intrat în insolvență), iar perspectivele lui 2024 nu arată deloc bine.

Peste 133.000 de firme au intrat în dificultate anul trecut, cu un număr semnificativ de companii care și-au suspendat activitatea, au fost dizolvate sau au intrat în insolvență. Cele mai multe radieri au fost înregistrate în Municipiul București și în județele Dâmbovița, Cluj, Constanța, Ilfov, Iași și Timiș., potrivit Adevărul.ro.

În fața riscurilor economice din ce în ce mai accentuate, multe companii au trecut la restructurarea afacerilor, de la limitarea cheltuielilor neesențiale pentru core-business-ul (chirii, costuri de birou, achiziții de mobilier, tehnică de calcul, utilități etc.) la restucturarea portofoliului de servicii/produse.

Motivele invocate de antreprenori sunt legate în primul rând de creșterea taxelor, scăderea vânzărilor, accentuarea blocajului financiar și creșterea costurilor operaționale.

Anul 2024 se anunță a fi unul plin de incertitudini, iar multe investiții vor fi amânate, în așteptarea unor răspunsuri clare privind politica fiscală a noului guvern rezultat în urma alegerilor.

„Anul 2024 se anunță a fi unul plin de incertitudini, în care mare parte dintre investitori vor încerca să facă pași mărunți sau chiar vor sta pe loc din punct de vedere investițional.

Efectele creșterilor de taxe, inflația în continuare destul de ridicată și problemele de vânzări vor pune pe hold multe dintre investiții, în așteptarea unor răspunsuri concrete mai ales în privința politicii fiscale ale noului guvern, rezultat în urma alegerilor”, se arată în raportul Sierra Quadrant.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Cresc salariile minime de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când Hamas nu va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Bani în plus, direct pe card, pentru cei cu pensii SUB 3000 LEI. Decizie din...
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mai mulți asteroizi potențial periculoși amenință planeta Marte
×